M-am ridicat și am învins!

model-de-videochat-bucuresti

Viața te doboară de multe ori, viața te pune la încercare, îți oferă momente frumoase și clipe pline de suferință, îți dă motive să zâmbești, dar și motive să plângi, pentru că așa e ordinea firii! De multe ori ne întrebăm: „De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie? De ce eu?”, ne raportăm mereu la ce e mai bun și ne spunem de fiecare dată că „Mai rău de atât nu putea să fie!

Însă tocmai aceste încercări ne învață să trăim, să ne bucurăm cu adevărat de clipele de fericire de care avem parte, aceste clipe grele prin care trecem ne învață să fim oameni.

Unora soarta ne-a surâs mai mult, altora ne-a fost mai greu, însă important este să ne ridicăm de la pământ și să învingem! Și aceste cuvinte nu ne aparțin nouă, ci îi aparțin Ioanei, o tânără de 25 de ani pe care viața a pus-o la multe încercări, o tânără care astăzi a decis să-și împărtășească povestea cu noi!

„Nu obișnuiesc să vorbesc prea mult despre mine, sunt o persoană destul de introvertită și închisă în sine. Doar persoanele cele mai apropiate mie știu povestea mea de viață.

O să vă întrebați probabil de ce am decis să împărtășesc povestea asta cu voi? Pentru că vreau să ajut! Pentru că sunt sigură că persoanele care o vor citi vor avea ceva de învățat, vreau să vă învăț să sperați! Vreau să vă învăț să vă ridicați atunci când viața vă doboară!

M-am născut într-o familie modestă. Nu pot spune că mi-a lipsit ceva vreodată, părinții mi-au oferit tot ce aveam nevoie, eram și singură și era normal să-mi ofere totul mie. Am reușit să intru la un liceu destul de bun din orașul meu și aveam vise mărețe, voiam să devin avocată!

fata-suparataSunt momente în viață care îți rămân implantate în memorie pentru totdeauna, momente care chiar și peste ani și ani se simt de parcă ar fi fost ieri, răni adânci care nu se vindecă niciodată. La fel a fost și pentru mine ziua de 17.02.2012. Eram în ultimul an de liceu, mă pregăteam intens pentru admiterea la facultatea de drept, aveam atât de multe vise! Când am ieșit de la școală, pe la ora 14, mi-a sunat telefonul. Era sora mamei mele, nici măcar nu aveam numărul salvat pentru că nu obișnuiam să țin legătura prea mult cu ea. Am răspuns și mi-a zis să vin acasă cât de repede pot. Când am ajuns era o liniște mormântală în apartament, ca niciodată. Nu am să uit niciodată cuvintele mătușii mele: „Stai jos. Părinții tăi au avut un accident.” Mi-au răsunat mult timp în cap ca un ecou.

Un astfel de moment nu numai că te dărâmă cu totul, dar te și distruge psihic și fizic. Săptămâni bune nu am putut să vărs o lacrimă măcar, iar examenul de Bac l-am luat printr-o minune, pentru că nu mai învățasem deloc. Mătușa m-a luat la ea, dar se vedea că nu era deloc încântată de idee și voia să plec cât mai repede. Dar unde era să plec? Ce să fac? Admiterea am ratat-o, nu am experiență în nimic, ce să fac?

Între timp am aflat și alte detalii despre ce s-a întâmplat cu părinții mei și anume că nu a fost tocmai un accident, iar că cel care a făcut asta a reușit să scape basma curată. Atunci mi-am spus că trebuie să fac ceva, și mi-am dorit mai mult ca oricând să intru la drept, să apăr oamenii și să-i feresc de a mai fi neîndreptățiți. Însă pentru asta, trebuia să mă mut și să-mi găsesc un job.

Poate sună deja ca un clișeu, dar Live Studio mi-a salvat viața! Am dat întâmplător peste acest studio și a fost singura mea salvare. Mătușa trebuia să o întrețină pe verișoara mea care plecase la facultate în altă țară, iar eu a trebuit să-mi iau viața în propriile mâini și să plec.

Am reușit să am propriul meu apartament, propria mașină și acum sunt deja în anul 3 de drept. Nu am renunțat nicio clipă la visul meu. Viața m-a lovit, și m-a lovit tare, dar eu m-am ridicat și am învins!”